MANTAUA LUI GOGOL MIHAI NEBELEAC – UN STRIGĂT AL TĂCERII MIHAI HAFIA TRAISTA


«Ne legănam în dor de ducă pe prispa visului de ieri, privind uimiţi spre sticla rece cum ning petalele de meri. Şi ne-ntâlnim cu zei de iarbă Lângă clopotniţa din sat Când ne simţim sub tălpi ţărâna Din cei pe care i-am uitat…» Mihai Nebeleac


Anul acesta, Mihai Nebeleac ar fi


împlinit 60 de ani, dar n-a fost să fie… La 20 februarie 2003, legănat «de un dor de ducă/ pe prispa visului hoinar/ apoi plecând spre nu ştiu unde/ privind spre lună tot mai rar». Mihai Nebeleac a plecat dintre noi, spre a rămâne POET o moarte întreagă, cuibărit pe veci în palma de pământ a Ronei, ca un mag venit din alte vremuri. Aşa a şi rămas în sufletul nostru, a celor cărora timpul ni se pare a curge îmbătrânit, fiindcă o rotiţă a ceasului din vechiul turn a fost ruptă de vânt ori de iarnă...


Poetul şi prozatorul Mihai Nebeleac


s-a născut la 17 ianuarie 1949, în comuna Rona de Sus, judeţul Maramureş, într-o famile de ţărani. «M-am născut între munţii albaştri/ din aleanul cântecului de oier,/ pe unde timpul şerpuişte într-una, doar în răsuflări de primăvară/ apropiindu-se cu sete/ de cofa cu apă rece/ pe unde ierburile zboară/ tot printre şiruri de cocori…», va scrie într-una din poeziile sale, despre locul său de naştere, alfa şi omega scurtei şi neliniştitei sale vieţi: «Aici este liniştea naşterii mele,/ aici este soarele plopilor mei,/ aici începe urcuşul/ drumului meu către stele!..» Drumul către stele al poetului,


ajuns el însuşi o «stea» a literaturii ucrainene din România, s-a dovedit a fi nedrept de scurt şi deseori un greu «urcuş». După terminarea şcolii elementare din satul natal, unde-l avea profesor de limbă şi literatură ucraineană pe prozatorul Ivan


An. I – Nr. 1 – ianuarie- 3


Fetiko, – nu bănuiau, niciunul dintre ei, că într-o zi vor deveni colegi de condei în literatura ucraineană din România - Mihai Nebeleac urmează cursurile secţiei ucrainene a Liceului «Dragoş Vodă» din Sighetul Marmaţiei unde, după cum notează Ion Petrovai, în medalionul dedicat poetului, din lucrarea sa «Valori culturale ucrainene», «…leagă trainice prietenii cu viitori poeţi Gh. M. Bârlea, Ion Petrovai, Echim Vancea, Marin Slujeru, cu gazetarii Dragomir Ignat şi Florentin Năsui, cu etnologul Mihai Dăncuş, pictorii Aurel Dan, Vasile Bârlea şi alţi viitori oameni de cultură». Din 1967, Mihai Nebeleac devine student al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Slave din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţia ucraineană. «Din acei ani efervescenţi, fostul student îşi aminteşte de mulţi colegi dragi, ca Ivan Covaci şi Mykola Corsiuc, şi vorbeşte cu emoţie despre iluştrii săi profesori, precum Matei Călinescu, Sorin Alexandrescu, Vera Călin, G. Mihăilă, I.C. Chiţimia, Nicolae Pavliuc ş.a. După absolvirea facultăţii, până în 1974, poetul activează în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române. Fire puternic înteriorizată, acest ilustru fiu al Ronei de Sus a revenit acasă ca profesor de limbă şi literatură ucraineană, părăsind Bucureştiul, dar rămânând profund recunoscător facultăţii pe băncile căreia s-a format ca om şi scriitor.», scrie acelaşi Ion Petrovai. Debutează cu versuri în ziarul «Novyi vik» încă din timpul studiilor liceale. Debutul editorial are loc în 1972 la Editura Kriterion cu volumul de versuri «Krynyţi moih ocei» («Fântânile ochilor mei»), despre care Stelian Gruia scrie: «În versurile sale, Mihai Nebeleac se defineşte ca un mesager al locurilor natale, cu bogate tradiţii folclorice, cu oameni puternici şi înzestraţi cu cele mai nobile trăsături spirituale. Versurile tânărului poet ucrainean se desfăşoară într-o imagistică debordantă care îşi trage seva din folclorul


-martie 2012


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28