EDITORIAL Cursa pentru calitate
Singurul lucru pe care nu îţi mai poţi permite să-l iroseşti, pe lângă resursele financiare, este timpul. Parafrazând opera unui scriitor român, am putea spune chiar că timpul nu mai are răbdare şi ar fi de altfel un truism pentru care nu ar mai fi nevoie nici să identificăm argumente. Pornesc discuţia de la timp pentru că este principalul „bun” care şi-a modificat proprietăţile, cel puţin la nivel psihosenzorial, faţă de celelalte resurse care s-au modificat în cea mai mare parte doar cantitativ în ultimii doi ani şi trei luni de criză, până când guvernanţii au binevoit să ne anunţe că la nivel macroeconomic am reuşit să ieşim din criză graţie unei creşteri economice de 0,0(x). Parcă ieri ne aflam în plin „boom” economic, perioadă în care aveam aproape orice la dispoziţie şi orice task, proiect sau capriciu, după caz, nu părea dificil de atins. Salariile creşteau, resurse financiare pentru investiţii în noi linii de business aveam la dispoziţie, contra cost, chiar dacă acel cost nu era atunci o problemă, forţa de muncă era volatilă, la fel ca şi acum, dar din alte cauze, iar orice business plan care părea viabil, măcar la prima vedere, primea undă verde. Dacă produsul nu ajungea la parametri economici impuşi, nu era un bai. Se lucra pe condiţiile date, se recolta cât mai mult din uzufructul demersului antreprenorial şi se căutau alte oportunităţi. Schimbarea de perspectivă a avut loc o dată cu cuantificarea elementului timp, care a dat şi startul unei curse a creşterii calităţii serviciilor, a specializării angajaţilor sau a dezvoltării eficiente.
Nu doar că nu ne mai permitem să cheltuim la fel ca înainte, cu toate că avem în continuare iPhone, avem şi iPad, jeanşi de 100 de euro perechea, facem cozi la inaugurarea H&M, iar maşinile de pe şosele parcă s-au înmulţit iar precum o cultură de protozoare scoasă din starea de conservare. Nu mai avem timp şi asta ne-o spun şi studiile de piaţă şi de competitivitate. Sub microscopul companiilor de studii de piaţă, România nu se clasează foarte bine, astfel că ne aflăm pe locul opt într-un ranking de competitivitate realizat de Roland Berger asupra a 11 ţări din CEE. Este grozav faptul că suntem încă în cărţi, dar, comparativ cu anul 2007, nu mai suntem în top trei în funcţie de investiţiile străine directe şi atractivitatea competitivă cu ţările vecine. Concluzia Roland Berger şi World Economic Forum: trebuie să fim mai eficienţi şi mai inventivi! Nu mai avem costuri competitive cu forţa de muncă, iar în cercetare şi dezvoltare investim mai puţin de 0,5% din PIB anual, faţă de media europeană, care ajunge la un procent dublu. Soluţia o găsim în standarde şi în eficienţă. Ca să poţi avea o eficienţă a muncii prestate de oamenii din compania ta, va trebui să impui şi standarde, pentru că regulile nu au fost inventate doar pentru şah. Sunt impuse acum şi mai puternic şi pentru relaţiile de business, iar pentru a putea lucra bine cu un partener străin, sau chiar local, va trebui să ai cel puţin o certificare ISO. Nu este o modă, este vorba de timpul pe care îl economiseşti implementând aceste standarde. Pentru că nu mai avem timp de pierdut cu teste şi cu proiecte care nu dau măcar 99% bine pe hârtie şi în studiile de piaţă. În acest demers am strâns opinii certificate şi sugestii pentru standardizarea operaţiunilor, produselor şi serviciilor dumneavoastră. Calitatea şi certificarea sunt acum în capul listei de condiţii ale oricărui partener de afaceri, aşa că în paginile următoare am tratat pe larg necesitatea şi utilitatea standardelor, am găsit soluţii de protecţie pentru business-ul dumneavoastră şi nu am uitat nici de perioada care se apropie şi am strâns şi câteva sugestii de vacanţă. Alexandru Anghel, Redactor-şef
Redactor-șef Alexandru Anghel e-mail:
editor_bam@versamedia.ro
Echipa editorială Eva Ichim Marius Dobre
Roxana Mozolea
businessandmoney@versamedia.ro Art Director
Petr Honzátko DTP
Alina Nicoleanu
Contact VERSA PULS MEDIA, S.R.L. Electromagnetica Business Park Calea Rahovei 266-268, corp 1, etaj 2, 050912, București, România Telefon: 031 - 425 40 40 Fax: 031 - 425 40 41
CEO Petr Němec Products Division Manager Leila Curtamet
Business&Money este prima publicaţie de pe piaţa românească special concepută pentru antreprenori şi manageri, oferind informaţii utile şi complete din domeniul afacerilor şi al managementului. Business&Money reprezintă un ghid pentru succesul oricărei afaceri din România. Business&Money se adresează profesioniştilor din top şi middle management, îmbinând cu succes nevoia de informare şi cea de promovare eficientă şi sigură în mediul de afaceri românesc. Publicaţie lunară, Business&Money va conţine articole axate pe evenimentele curente din domeniul afacerilor, sfaturi şi informaţii referitoare la tendinţele pieţelor de business, profiluri interesante ale unor manageri de succes, români sau străini şi, nu în ultimul rînd, studii de caz ale unor companii performante pentru care marca înseamnă prestigiu. În plus, faţă de rubricile standard informative, fiecare număr al revistei se va axa pe un domeniu de afaceri de larg interes pentru publicul- ţintă, precum: Comerţ, Servicii Financiare, Management, Finanţe, Sales & Marketing, Resurse Umane, Tehnologia Informaţiei şi industria electronică etc.
Copyright © 2011 VERSA PULS MEDIA, S.R.L. Drepturile de autor pentru articolele şi fotografiile publicate aparţin exclusiv VERSA PULS MEDIA, S.R.L. Reproducerea, totală sau parţială, şi sub orice formă, tipărită sau electronică, sau distribuţia materialelor publicate se face numai cu acordul scris al Editurii.
ISSN: 2069 – 4792
Responsabilitatea asupra conţinutului original al materialelor aparţine în întregime autorilor. Persoanele intervievate răspund de conţinutul declaraţiilor lor, iar utilizatorii spaţiului publicitar, de informaţiile incluse în machete.
VERSA PULS MEDIA, S.R.L. associate of VERSA MEDIA international publishing group since 2008, is a Romanian leading communication company offering specialized information to the medical and business communities for continuous professional development. The medical division of VERSA PULS MEDIA, S.R.L. delivers high-quality promotion solution for medical companies, while the B2B division focuses on the business and management area.
4 BUSINESS MONEY &
www.BusinessAndMoney.ro
BUSINESS MONEY
www.BusinessAndMoney.ro
&
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52