BUSINESS & LAW
reglementărilor comunitare din domeniu în legislaţia română, creându-se în plus şi posibilitatea degrevării instanţelor de judecată de activitatea litigioasă din ce în ce mai voluminoasă prin introducerea a noi modalităţi legale de soluţionare a conflictelor. Astfel, Legea 192/2006 a stabilit principiile generale care stau la baza desfăşurării acestei activităţi: neutralitatea, imparţialitatea, confidenţialitatea, existenţa consimţământului părţilor. Cum aceste principii sunt considerate regulile fundamentale ce trebuie să guverneze desfăşurarea medierii, ele capătă valenţele unor adevărate garanţii ale legalităţii întregii proceduri, scopul final reprezentându-l obţinerea unei soluţii satisfăcătoare pentru toate părţile participante.
Arbitru versus mediator Arbitrajul oferă o procedură de soluţionare simplificată a diferendului, cu un pronunţat caracter de apreciere asupra regulilor de procedură ce trebuie urmate. Trăsătura dominantă a reglementării arbitrajului constă în libertatea contractuală a părţilor, ele fiind libere să aleagă sau nu această cale. Există astfel posibilitatea alegerii, în calitate de arbitri, în litigiile comerciale, a unor specialişti în domeniul dedus judecăţii, sporind astfel încrederea părţilor şi garanţia competenţei celor ce-i vor judeca. Arbitrajul oferă astfel o judecată eficientă, prin arbitri cu experienţă îndelungată şi de o competenţă recunoscută în domeniul respectiv. De altfel, neîndeplinirea condiţiilor de calificare poate constitui o cauză de recuzare a arbitrilor. În ceea ce priveşte medierea, potrivit Legii 196/2006, practic orice persoană ce are studii superioare în orice domeniu şi care are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani în orice domeniu de activitate poate deveni mediator autorizat, cu condiţia absolvirii cursurilor pentru formarea mediatorilor sau a unor studii masterale de profil. Reţinând aceste cerinţe, cât şi faptul că durata cursurilor pentru formarea mediatorilor este doar de câteva luni, în mod îndreptăţit se naşte următoarea întrebare: este posibil ca un bun inginer sau un bun medic, de exemplu, să deprindă cunoştinţele şi abilităţile de a media conflicte de natură juridică după doar câteva luni de formare profesională ca mediator? Din punct de vedere teoretic, văzând condiţiile impuse de legiuitor pentru accederea în profesiunea de mediator,
www.BusinessAndMoney.ro
răspunsul este, fără posibilitate de tăgadă, afirmativ. Cum însă în România medierea este încă în primii săi ani de viaţă, rămâne de văzut dacă practica în domeniu va confirma sau va infirma această abordare, reclamând o revizuire a dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de acces în profesiunea de mediator.
Procedura arbitrajului versus procedura medierii Potrivit art. 340 din Codul de Procedură Civilă, părţile pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, ceea ce poate reprezenta, în dinamica relaţiilor de afaceri, ideea de parteneriat de natură să permită menţinerea şi continuarea raporturilor contractuale între persoanele implicate. Astfel, arbitrajul poate fi considerat el însuşi o formă amiabilă de rezolvare a litigiului. În plus, părţile pot să convină procedura unei eventuale concilieri prealabile. Părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act separat, regulile de procedură pe care tribunalul arbitral să le urmeze în soluţionarea litigiului. Deci, arbitrajul prezintă şansa de a nu se supune unui formalism excesiv care deseori sufocă desfăşurarea în condiţii de eficienţă a unui litigiu. Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, pot fi soluţionate prin procedura medierii „conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii”. Procedura medierii este promovată în multe medii ca fiind cea mai bună metodă de a soluţiona unele diferende de ordin juridic, avându-se în vedere durata relativ scurtă faţă de procedura litigioasă şi posibilitatea de a interveni în mod direct şi cert asupra rezultatului final (acordul de mediere).
Sentinţa arbitrală versus acordul de mediere Sentinţa arbitrală este obligatorie şi definitivă, putând fi desfiinţată numai pe calea acţiunii în anulare, dar nu pentru motive care vizează fondul litigiului, ci doar pentru anumite excepţii procedurale prevăzute de Codul de Procedură Civilă. Sentinţa poate fi învestită cu formulă executorie, astfel încât, ulterior, să i se aplice procedura executării silite. Finalitatea procedurii de mediere este reprezentată de obţinerea acordului de mediere - înţelegerea la care au ajuns părţile participante -, acord ce va fi redactat de mediator, cuprinzând toate clauzele consimţite de părţi şi care va fi prezentat instanţei de judecată sau
notarului public pentru a dobândi condiţiile de formă prevăzute de lege.
Dar instanţa… Ne-am referit mai puţin la procedurile în faţa instanţei de judecată, deoarece această metodă tradiţională de soluţionare a litigiilor reprezintă pentru mulţi manageri o problemă de timp şi de îndelungi discuţii referitoare la calitatea actului de justiţie. Trebuie totuşi să semnalăm că prin procedurile alternative părţile renunţă la garanţiile de independenţă şi nepărtinire pe care le oferă justiţia statală, la competenţa judecătorilor care sunt responsabili cu împărţirea dreptăţii. În acest context, este de reţinut aspectul potrivit căruia administrarea probei cu martori, precum şi ascultarea experţilor se face fără prestare de jurământ. De asemenea, tribunalul arbitral nu poate să recurgă la mijloace de constrângere şi nici să aplice sancţiuni martorilor sau experţilor în cazul în care aceştia nu se supun indicaţiilor instanţei arbitrale. Deosebit de important este şi faptul că, deşi se pot încuviinţa măsuri asigurătorii şi măsuri vremelnice de tribunalul arbitral, în caz de împotrivire, executarea acestor măsuri poate fi dispusă numai de instanţa judecătorească. Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, posibilitatea de a se reveni la instanţa judecătorească şi la procedura urmată de aceasta în soluţionarea diferendului. De asemenea, cauzele care pot conduce la desfiinţarea hotărârii nu sunt atât de cuprinzătoare precum motivele prevăzute pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Luând în consideraţie prevederile Legii nr. 192/2006, nu putem trece cu vederea puterile totuşi limitate ale acordului de mediere, care, până la momentul confirmării sale de instanţa de judecată sau de notarul public, după caz, este un înscris sub semnătură privată şi a cărui valoare executorie este în mod clar circumscrisă intenţiei părţilor de a respecta sau nu înţelegerea, fără posibilitatea intervenţiei vreunui terţ.
Concluzii Procedurile alternative nu reprezintă un concurent al justiţiei statale, iar justiţiabilul este singurul îndreptăţit să aleagă între rezolvarea litigiului utilizând metoda amiabilă sau procedura litigioasă. Pentru mai multe informaţii sau servicii personalizate în domeniul litigiilor, sunaţi la numărul 0730/284.224 sau accesaţi site-ul
www.avgabi.ro. n
BUSINESS MONEY
& 25
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52