ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010


imperativele pieţei internaţionale. Dezindustrializarea, ca proces integrat restructurării urbane, reorganizează sectorul industrial în


conformitate cu cele două componente fundamentale ale economiei actuale: cererea şi oferta. La acestea adăugăm competitivitatea bunurilor şi serviciilor şi bineînţeles concurenţa în contextul economiei de piaţă. Pacione (2005) consideră că procesul de dezindustrializare apare ca o replică la paradigmele fordiste şi post-fordiste, acesta devenind dinamic în Europa de Est după 1990. Autorul (2005, p. 668) defineşte procesul ca fiind un „declin susţinut al industriei, în special al activităţilor manufacturiere”. Astfel, dezindustrializarea determină schimbări majore în cadrul oraşelor şi a sistemelor de aşezări, transformări ce sunt reflectate în intensitatea, modul şi tipul de distribuţie spaţială a activităţilor economice. Reorganizarea sectorului secundar este influenţată de evoluţia economiilor globale specifice capitalismului avansat, ilustrând declinul manufacturier şi individualizarea unor noi tehnologii performante de producţie (Pacione 2005)6)


. Procesul de dezindustrializare în România este mai mult sinonim cu închiderea


întreprinderilor (Ianoş, 2004), fapt care se răsfrânge în mod direct asupra dinamicii urbane în ansamblu şi asupra structurii şi funcţionalităţii aşezărilor. De asemenea, evoluţia socio-economică de după 1990 pune în evidenţă, dincolo de falimentul unor întreprinderi, restructurarea puternică a unor unităţi preexistente, adaptarea acestora la noile cerinţe. Dacă literatura străină defineşte procesul de dezindustrializare şi prin scăderea numărului persoanelor ocupate în industrie, pentru spaţiul românesc, procesul poate fi definit şi prin adaptarea structurilor industriale specifice economiei planificate de tip socialist la noile condiţii ale economiei de piaţă. În aceeaşi ordine de idei, dezindustrializarea generează individualizarea unor spaţii industriale distincte cu caracter relict sau parţial relict, care prejuducuază nu numai imaginea şi funcţionalitatea urbană, mai mult decât atât, influenţând în sens negativ dinamica unor zone rezidenţiale situate în proximitatea unor areale industriale aflate în regres. În contrapartidă, rolul pozitiv al dezindustrializării este asumat de transferul funcţional, în sensul că unele spaţii pot fi preluate, prin conversie şi reconversie spaţială, de activităţi specifice sectorului terţiar. Dinamica acestuia din urmă, materializată printr-un alt proces (distinct şi implicit restructurării urbane) reprezentat prin terţiarizare, determină, asigură şi susţine regenerarea urbană (Fig. 3). La nivelul oraşelor româneşti dezindustrializarea este evidenţiată prin închiderea unor întreprinderi


care devin neperformante (vezi Ianoş 2004), prin scăderea populaţiei active în industrie (în anumite cazuri), prin apariţia unor fenomene specifice tranziţiei (şomajul şi migraţia internaţională pentru muncă), tensiuni sociale, spaţii urbane cu caracter relict, dar şi prin transferul spaţiilor industriale spre activităţi terţiare, ca urmare a privatizării şi a schimbului de proprietate asupra bunurilor imobiliare. Trecerea de la practicile industriale de tip comunist la cele capitaliste reflectă revigorarea sectorului secundar în termeni de re-funcţionalitate sistemică sub raport structural şi spaţial. Apar astfel, noi tipuri de industrie, noi forme de localizare şi organizare, ce de multe ori ating nivelul unor specializări atât de puternice încât se confundă chiar cu activităţile terţiare (industrii culturale, industrii creative)7)


. În acest fel, vorbim de o re-


industrializare specifică imperativelor economiilor globale dar şi de o racordare a vechilor structuri de producţie la noile solicitări ale mediului socio-economic contemporan. Asistăm, prin urmare, la o re- industrializare în condiţiile economiei de piaţă. În paralel cu procesele de dezindustrializare şi reindustrializare, terţiarizarea apare ca un fenomen


legitim tranziţiei economice. Aşa cum am văzut deja, dinamica sectorului de servicii antrenează spaţii care anterior erau destinate activităţilor productive şi nu numai. Acest aspect nu este singular în ceea ce priveşte revitalizarea spaţială şi reînnoirea urbană, emergenţa terţiarului în spaţiul urban manifestându-se şi


6) Vezi în acest sens şi Hall (2007); pentru particularizări asupra oraşului românesc a se vedea Ianoş (2004,


2005) şi Rey et al (2006). 7) Vezi în acest sens Ianoş (2004, 2005), Chelcea (2007) şi Hall (2007).


75


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112