Irena MOCANU - Discontinuităţi temporale în evoluţia pieţei forţei de muncă din România


pieţei muncii conţine faze evolutive delimitate de praguri, în care piaţa forţei de muncă nu era încă individualizată nici structural, nici instituţional-legislativ, însă evenimentele petrecute în acele perioade au avut o însemnătate majoră pentru dinamica ulterioară a pieţei muncii din România.


Perioada modernă2) Economia României moderne s-a construit graţie progreselor economico-sociale din a doua


jumătate a secolului al XVIII-lea şi din prima parte a celui de-al XIX-lea. Aceste salturi evolutive s-au constituit în praguri pe care economia românească, aflată încă la începuturile modernizării sale, le-a depăşit şi a început să se dezvolte din ce în ce mai mult şi mai repede. Pragurile au fost materializate prin „accentuarea legăturilor dintre exploataţiile agricole de diferite dimensiuni şi piaţă, prin volumul din ce în ce mai mare al schimburilor interne şi externe de mărfuri, prin extinderea şi diversificarea producţiei meşteşugăreşti şi prin apariţia celei manufacturiere” (Mureşan, Mureşan 2003, pag. 82). Astfel, după Tratatul de la Adrianopol3)


, s-a constituit contextul general favorabil pentru trecerea economiei româneşti de la specificul său feudal, la modernitate. Perioada interbelică În perioada interbelică politica de dezvoltare economică a României a pus accentul pe consolidarea


şi pe diversificarea activităţilor industriale. Piaţa muncii era caracterizată printr-o ofertă de forţă de muncă ocupată într-o proporţie covârşitoare în activităţi agricole şi cu ponderi reduse ale celei ocupate în activităţi industriale, urmare a faptului că ţara era un important exportator de cereale în Europa, iar gradul de industrializare era încă redus. Cauza principală a concentrării populaţiei active în activităţi agricole, a ratei mari de activitate în rândul populaţiei feminine a reprezentat-o restrângerea marii proprietăţi agricole şi apariţia micii proprietăţi, care a dobândit majoritatea. Neexistând ”o opoziţie de natură, ci una de metodă” între munca din agricultură şi cea din industrie, însuşirile forţei de muncă pentru viaţa economică au devenit o problemă de educaţie şi de instruire profesională (Enciclopedia României, vol. III 1939, pag. 69). Este important de menţionat faptul că această preocupare pentru calificarea şi instruirea profesională nu se manifesta numai în cazul forţei de muncă industriale, concentrată în centrele urbane, ci şi asupra forţei de muncă rurale, ocupate în marea sa majoritate în activităţi agricole. În 1930, populaţia activă a României era de 10542 mii persoane (58,4% din totalul populaţiei ţării),


fiind concentrară în mediul rural (8719 mii persoane - 82,7%). Structura pe tipuri de activităţi a populaţiei active indica o dominanţă a populaţiei agricole (8244 mii persoane, adică 78%) şi ponderi scăzute ale populaţiei active ocupate în servicii (de 15%) şi de doar 7% în industrie (Enciclopedia României, vol. III 1939). Dezvoltarea economică a ţării a fost susţinută şi de faptul că tendinţa de industrializare,


2) Debutul epocii moderne în România îl reprezintă Revoluţia condusă Tudor Vladimirescu (1821), deşi


istoricii identifică elemente de modernitate şi mai devreme, şi se termină odată cu primul război mondial (1918). 3) Tratatul de pace de la Adrianopol (azi Edirne, Turcia), încheiat între Rusia şi Turcia, a fost semnat la 2/14


septembrie 1829 şi conţinea prevederi care accelerat iremediabil dizolvarea vechii orânduiri socio-economice de tip feudal. Tratatul a diminuat considerabil controlul otoman asupra Moldovei şi Ţării Româneşti, dar a oficializat protectoratul Rusiei asupra celor două principate, această putere devenind decidentă pentru următoarele trei decenii. Libertatea comerţului şi a navigaţiei în Principate a dat o puternică lovitură pentru Austria şi Prusia, concurate puternic de Anglia, aceasta din urmă fiind răspunzătoare şi de creşterea enormă a preţului grâului românesc. Fluxurile de capital, de mărfuri occidentale au intrat pe o piaţă românească până la acel moment închisă, care producea pentru autosuficienţă, contribuind la modernizarea şi dezvoltarea acesteia (http:// enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tratatul_de_pace_de_la_Adrianopol).


28


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112