ADMITEREA 2010 Licenþã
probleme.
Cunoºtinþele de specialitate se referã la procesele de cunoaºtere,
reproducere ºi înþelegere specifice domeniului de studiu considerat ca un
domeniu, precum ºi în alegerea ºi aplicarea principiilor ºi metodelor fundamentale de investigare specifice.
tot, a modului de stabilire de relaþii cu stabilesc prin reglementãri proprii cunoaºterea din alte discipline ºi arii profesionale, familiarizarea cu cele mai recente dezvoltãri ale cunoaºterii ºi ale aplicãriilor profesionale din
Competenþele de specialitate se fiecãrui domeniu.
Studiile universitare de licenþã pot fi continuate prin studii universitare de masterat.
În anumite domenii ºi specializãri la care studiile universitare de licenþã nu sunt continuate de studii universitare de masterat, absolvenþii pot opta, în condiþiile stabilite de universitãþi, pentru studii universitare de masterat organizate în alte domenii.
reforma învãþãmântului superior românesc Reforma în învãþãmântul superior
românesc se concentreazã, în special, pe transpunerea în practicã a
obiectivelor formulate prin Declaraþia de la Bologna privind crearea
Spaþiului European al Învãþãmântului Superior, precum ºi pe aplicarea
Convenþiei de la Lisabona (propusã în
licenþiaþi pe piaþa muncii; • asigurarea calitãþii la nivelul învãþãmântului superior;
• recunoaºterea calificãrilor ºi a diplomelor prin introducerea
comun de cãtre UNESCO ºi Consiliul învãþãmântul superior ºi activitatea de de învãþãmânt superior românesc la Europei în 2000) privind recunoaºterea europeanã a calificãrilor.
• crearea unei legãturi directe între cercetare;
• modalitãþi concrete de implementare a reformei din învãþãmântul superior.
Având ca fundament promovarea recunoaºterii internaþionale a diplomelor ºi a calificãrilor,
Declaraþia de la Bologna demareazã un întreg proces, care îºi propune
reorganizare a studiilor universitare, care s-a aplicat începând cu anul academic 2005-2006, în conformitate
armonizarea structurilor sistemelor de cu Legea 288/2004 privind învãþãmânt superior la nivel european.
organizarea studiilor universitare. Principalele obiective ale
Declaraþia de la Bologna a generat o implementãrii acestui proces în serie de implicaþii la nivel european în cadrul învãþãmântului superior referitoare la:
• introducerea unei structuri unitare la nivelul învãþãmântului superior
• gradul de integrare a absolvenþilor 08 Universitatea - ghidul viitorului student
sistemul românesc de învãþãmânt superior sunt:
• descentralizarea si acordarea unei autonomii sporite universitãþilor, asigurând în acelaºi timp coerenþa de
superior ºi funcþionarea acestuia într- un mod perfect articulat;
Implementarea procesului Bologna în -transparenþa ºi comparabilitatea România a demarat printr-o
Procesul de la Bologna
• creºterea rãspunderii publice pentru oferta educaþionalã ºi adaptarea permanentã a acesteia atât la
evoluþiile din domeniul cunoaºterii, cât ºi la cerinþele în schimbare ale
Sistemului de Credite Transferabile ºi societãþii resimþite pe piaþa muncii; Suplimentul la diplomã;
• armonizarea structurilor sistemelor nivel european, care presupune:
-promovarea cooperãrii europene în domeniul asigurãrii calitãþii educaþiei;
studiilor absolvite în universitãþile româneºti, în raport cu cele oferite de statele membre ale Uniunii Europene; -introducerea unui sistem bazat pe trei cicluri de studii compatibil cu propunerea de tip Bologna: licenþã 3/4 ani, masterat - 1/2 ani, studii universitare de doctorat 3 ani. -generalizarea aplicãrii Sistemului European de Credite Transferabile (ECTS);
-adoptarea de mãsuri pentru
facilitarea mobilitãþii studenþilor ºi a cadrelor didactice universitare;
bazatã pe trei cicluri: licenþã, masterat ansamblu a sistemului de învãþãmânt -înlocuirea foilor matricole cu ºi doctorat;
Suplimentul la Diplomã, un document eliberat, în mod obligatoriu
www.universitatea-gvs.ro
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60