This content requires Adobe Flash Player version
or later.
Either you do not have Adobe Flash Player installed,
or your version is too old,
or there is a problem with your Flash installation and we were unable to detect it.
iniţiază/redactează, studentul vienez Eminescu se declară de acord cu textul unui mesaj către pateticul D.Brătianu...Or, mesianismul nu
se plia pe gustul
Junimii. I . P . Culianu reţine oricum din această efervescenţă eminesciană atracţia către
"îngerii
popoarelor". Iar noi observăm insistenţa în captarea metafizică a Răului, între altele aflăm că studentul berlinez Eminescu selecta în caietele sale poezia germană Verdirb du Bosewicht(=Tulbură tu, Căpcăunule).
Indiferent ce cred junimiştii/caracuda/papugiii de la
Iaşi, Eminescu şi Maiorescu gândesc Răul ca nişte inşi constructivi. Maiorescu e convins că omul rău se pierde prin partea sa cea bună, iar omul bun prin partea sa cea rea. Eminescu zice că numai statornicia în Rău a celor răi poate asigura victoria celor buni şi vai de nefericitul veac în care nici cei răi nu mai au caracter! Şi cade ca o ghilotină versul din Mureşanu, anume subliniat de Eminescu: "Că sâmburele lumii e eterna răutate!!" Iar articlerul îl prelungeşte pe Poet: vai de ăst veac nefericit, nici Răul nu mai e ce-a fost...Et c'est pour cause. Şi cu intimă adeziune extrage Eminescu-dintr-o conferinţă a lui Maiorescu-observaţia amară a Magistrului că Răul e ultima zvâvnire a fiinţei.
Fragedul public român din anii '1880-1890 urma să
asculte-pe cât posibil de Maiorescu (în disputa sa cu Gherea)-că legat de Eminescu emoţia noastră impersonală se poate găsi şi ceva util în legătura firească a Egoismului cu Răul şi izbutinţele artistice eminesciene în temă.